Trump va recurge la planul C în privința Iranului FOTO: Hepta

În zilele dinaintea semnării acordului preliminar cu Iranul de către președintele Trump după o cină la Palatul Versailles, el și consilierii săi și-au descris strategia: Strâmtoarea Hormuz și-ar debloca traficul, iar Statele Unite ar deschide robinetul, astfel încât Iranul să poată vinde petrol și câștiga miliarde de dolari. Însă acum, administrația de la Washington revine la o abordare completă, bazată pe diplomația „bățului” (pedeapsă), dar fără a mai oferi „morcovi” (recompense).

Este tot mai clar că există un plan C al lui Trump, dar el nu este pe deplin făcut public. Acordul încheiat de Statele Unite și Iranul presupunea că „Iranul ar deveni rapid dependent de un torent de venituri și de accesul la dolari în băncile occidentale. A fost o „afacere foarte bună pentru Iran””, a spus președintele într-o convorbire cu un reporter al New York Times cu trei zile înainte de a semna memorandumul de înțelegere din 17 iunie 2026.

„De fapt, sunt mândri de asta”, a spus el despre negociatorii iranieni. „Cred că s-au săturat să fie loviți.” Se pare că nu. La mai puțin de o lună de la semnarea acordului, atacurile asupra a trei nave care treceau prin strâmtoare, într-un canal aflat în afara controlului Iranului, l-au determinat pe Trump să revoce derogarea care permitea Iranului să vândă petrol.

Statele Unite au bombardat peste 170 de ținte militare iraniene în două nopți. Și nu sunt programate negocieri, cel puțin deocamdată, cu privire la acordul mult mai amplu, mai complex și aparent permanent pe care cele două părți conveniseră să-l negocieze în 60 de zile.

Dacă Trump și consilierii săi au acum un Plan C - după ce bombardamentele și un acord preliminar au eșuat - nu l-au descris. În schimb, se pare că revin la sancțiunile petroliere și la bombardamentele pe care Trump le descrie ca fiind devastatoare, dar care până acum au dus doar la actuala încurcătură.

„Așadar, acordul este foarte simplu”, a declarat miercuri vicepreședintele JD Vance. „Dacă vor trage în nave, îi vom doborî”, a adăugat vicepreședintele, care s-a opus atacului inițial din 28 februarie, dar de atunci a fost însărcinat cu apărarea războiului și negocierea unei ieșiri din acesta.

Cu alte cuvinte, „morcovii” au dispărut, iar „bețele” au revenit. Dar administrația nu a răspuns încă la întrebarea de ce crede că această combinație de război economic și bombardamente va da un rezultat diferit de data aceasta. „Suntem într-un fel de impas strategic”, a spus Richard N. Haass, un diplomat cu o lungă experiență care a lucrat la Departamentul de Stat și la Consiliul Național de Securitate sub mai multe administrații, inclusiv cea a lui George W. Bush.

„Dilema aici este că, cu cât atacăm mai mult, cu atât iranienii atacă mai mult infrastructura petrolieră și energetică din Golf”, a spus el. „Și administrația încă nu a descoperit cum să apere aceste situri.” Dar când Trump vorbește public despre Iran, rareori vorbește despre diviziunile care străbat societatea. În schimb, el vorbește ca și cum ar fi organizat ca un guvern de sus în jos, condus de Mojtaba Khamenei, fiul liderului suprem ucis, pe care acum doar câteva săptămâni Trump îi numea mai „rezonabili” decât predecesorii lor.

Joi, imediat întorcându-se de la summit, Donald Trump și consilierii săi au spus puține lucruri în public despre următorii lor pași. Un oficial american, care a vorbit sub condiția anonimatului, a declarat că administrația este încă hotărâtă să găsească o soluție pașnică și se așteaptă ca ceea ce administrația a numit „discuții tehnice” să continue.

Dar chiar și această expresie este plină de contradicții, deoarece diviziunile cu care se confruntă Teheranul și Washingtonul nu sunt „tehnice” - sunt politice, iar negociatorii de nivel inferior nu vor fi împuterniciți să le rezolve. Un exemplu privește viitorul programului nuclear. Acordul de încetare a focului din iunie este vag în ceea ce privește toate aspectele majore, inclusiv dacă Iranul va păstra controlul asupra stocului său de combustibil nuclear.

Dar prima luptă politică ar putea fi legată de chestiunea cine controlează strâmtoarea, unde administrația plătește prețul pentru un paragraf vag formulat din memorandumul de înțelegere semnat de domnul Trump la Versailles.

Punctul 5 al acordului prevede: „La semnarea acestui memorandum de înțelegere, Republica Islamică Iran va face aranjamente, depunând toate eforturile pentru trecerea în siguranță a navelor comerciale, fără taxe, timp de doar 60 de zile, din Golful Persic până la Marea Oman și invers.”

Trump și consilierii săi au crezut că aceasta era cheia pentru deblocarea traficului naval și că punea responsabilitatea pe seama iranienilor. Iranienii au interpretat-o ca pe o deschidere pentru a controla pasajul cheie pentru transportul de petrol, insistând ca navele să călătorească într-un canal cel mai apropiat de țărmul său. În cele din urmă, Iranul a indicat că intenționează să perceapă taxe pentru trecerea prin strâmtoare. Acum, potrivit Lloyd's of London, există foarte puțină mișcare prin strâmtoare. Acest lucru l-a frustrat pe Trump și a dus la declarația sa că acordul s-a „încheiat”.

Consilierii lui Trump insistă că nu încalcă acordul; memorandumul de înțelegere, spun ei, este bazat pe performanță, iar acțiunile Iranului nu au trecut acest test. Toate acestea îl duc pe Trump înapoi la starea sa din aprilie, când a descoperit că forța militară nu putea rezolva problema — și că mulți din Iran văd orice soluție diplomatică doar ca pe un model de așteptare până la următorul atac israeliano-american, potrivit The New York Times.