Dezastrul din Liga Națiunilor i-a pus în pericol României preliminariile pentru EURO 2028. „Tricolorii” sunt oficial în urna a treia și se vor lupta cu două naționale puternice pentru un loc la turneul final
Cele patru eșecuri înregistrate de România în Liga Națiunilor au afectat preliminariile pentru EURO 2028. Gică Hagi și jucătorii săi au retrogradat în urna a treia și și-au periclitat șansele de a se califica la al doilea Campionat European consecutiv.
România, oficial în urna a treia la tragerea la sorți pentru preliminariile EURO 2028Singura șansă a României pentru a evita să fie repartizată în urna a treia în tragerea la sorți pentru preliminariile EURO 2028 era să termine pe locul 2 în grupa din Liga Națiunilor. Doar că, după 4 etape, „tricolorii” au bifat 0 puncte și au anulat varianta în care nu vor întâlni două adversare puternice în drumul spre turneul final de peste 2 ani.
Schimbări se mai pot face și în primele două urne, în rândul naționalelor de elită, în funcție de Liga Națiunilor. Deocamdată, sunt sigure de prezența în primul eșalon Franța, Portugalia, Italia, Olanda și Grecia. De asemenea, nimic nu se mai poate schimba în rândul echipelor din urna a cincea. În timp ce în urna a patra se știe clar că Armenia și Letonia vor fi acolo.
Repartizarea naționalelor în urne pentru preliminariile EURO 2028Regresul României a fost semnalat și de Football Meets Data. Publicația specializată în statistică precizează că victoria în fața României, 0-1, i-a dus pe suedezi la 86% de a câștiga grupa din Liga Națiunilor. Mai mult, precizează că jucătorii lui Gică Hagi, împreună cu Turcia și Ucraina, „au pierdut cel mai mult teren în clasamentul relevant pentru tragerea la sorți a preliminariilor EURO 2028”.
Pe lângă asta, aceeași publicație anunță că România are 97% șanse să prindă o grupă de patru echipe în preliminariile EURO 2028. Asta înseamnă că „tricolorii” vor începe campania în toamna anului viitor și va trebui să se confrunte cu o nouă rundă de foc de 4 meciuri între 23 septembrie și 5 octombrie. Dar și cu o necunoscută, să își afle adversarul din urna 1 mai târziu. Pentru că trebuie să se aștepte rezultatul din sferturile Ligii Națiunilor.
La finalul meciului cu Suedia, de pe Arena Națională, Gică Hagi a avut un nou mesaj enigmatic la conferința de presă. Selecționerul a spus că nu știe dacă va mai continua la cârma naționalei, având în vedere că a pierdut 4 meciuri la rând, și că trebuie să aibă o întâlnire cu oamenii din conducerea Federației Române de Fotbal.
„Eu am ales să vin pentru că m-a chemat România. Nu am ales eu când să vin. Eu încerc să le dau mai multă personalitate, mai multă inițiativă. Pentru mine e greu să vorbesc acum după 4 meciuri. Lăsați-mă să mă liniștesc și o să știți mai multe după.
Eu dacă nu pot face echipa națională să joace fotbal, plec. Ajunge cu Generația de Aur, trebuie să jucăm fotbal, să nu ne mai gândim la Generația de Aur. Dacă nu pot să fac asta plec acasă. Dacă rămân, o să mă gândesc zilele astea, asta voi face. Dacă văd că nu mai pot îmi dau singur seama. Nu încurc lucrurile. Trebuie schimbat ceva. Dați-mi două zile și după vă spun. Nu depinde de mine dacă voi continua. Eu sunt angajat. Dacă am pierdut 4 meciuri ce pot să zic? ”, a mai spus Gică Hagi.