Arnold Garita a reușit primul gol după transferul la FCSB în victoria cu 2-1 pe terenul lui FC Voluntari. Care este, de fapt, adevărul din spatele mesajului afișat imediat după ce a înscris.
Arnold Garita (31 de ani) a spart gheața pentru FCSB în victoria cu 2-1 contra lui FC Voluntari în etapa a 12-a din SuperLiga. Imediat după reușita în poarta ilfovenilor, atacantul francez a afișat mesajul ”Odihnește-te în pace, Illiana”. Persoana în cauză este Ilianna Zelie, o adolescentă de 17 ani din Paris, care a murit tragic în noaptea de 26 spre 27 septembrie 2026.
Arnold Garita, mesaj pentru tânăra franceză care a murit tragic. Cine este Ilianna ZelieAtacantul a deschis scorul cu o frumoasă lovitură de cap, în urma unei lovituri libere executată de Risto Radunovic, și a celebrat într-un mod total neașteptat. Garita a afișat la camere un mesaj în limba franceză: „Repose en paix, Illiana” („Odihnește-te în pace, Illiana”). Atacantul a postat a doua zi pe contul său de Instagram un mesaj amplu în limba engleză în care a explicat că povestea tinerei l-a impresionat profund. Tânăra a murit căzând de pe acoperișul unui imobil cu șapte etaje. Ea era chiar în toiul unei petreceri aniversare surpriză, organizată de prietenii ei.
Arnold Garita a rămas marcat de tragedia petrecută în noaptea de 26 spre 27 septembrie. În mesajul său, el a menționat că are o soră de o vârstă apropiată și că a vrut să ofere un omagiu și să transmită sprijin și curaj familiei îndurerate, sperând totodată că adevărul despre tragicul accident va ieși la iveală. „Nu te cunosc personal, nici pe tine, nici pe familia ta, dar povestea ta m-a impresionat profund, pentru că am o soră care are aproape aceeași vârstă ca tine. Dacă ceea ce ți s-a întâmplat ție i s-ar fi întâmplat ei, mai ales chiar de ziua ei, sincer, nu știu cum aș fi găsit vreodată puterea să mă ridic și să merg mai departe.
Am vrut doar să-ți aduc un mic omagiu și să transmit puțină dragoste, putere și curaj familiei tale în aceste momente incredibil de dificile. Cele mai sincere condoleanțe celor dragi ție. Odihnește-te în pace! Sper ca întregul adevăr să iasă la lumină, astfel încât familia ta să poată afla, în sfârșit, ce s-a întâmplat cu exactitate și în ce împrejurări ți-ai pierdut viața”, a fost mesajul postat de Arnold Garita, atacantul FCSB-ului.
Semnele de întrebare după moartea tinerei. Ancheta este încă în cursDecesul adolescentei a generat o anchetă complexă în Franța, deschisă inițial sub suspiciunea de omor și alterare a locului faptei. Șase tineri care participaseră la petrecere (trei băieți și trei fete) au fost reținuți pentru audieri și ulterior eliberați. Deși anchetatorii au mers ulterior pe ipoteza unei căderi accidentale, circumstanțele exacte ale tragediei au lăsat multe semne de întrebare. Familia a cerut continuarea investigațiilor pentru a clarifica exact ce s-a întâmplat, iar apropiații au organizat un marș comemorativ la Paris pentru a o omagia pe tânără.