Neluțu Varga s-a arătat deranjat de recentele declarații ale lui Mihai Stoica. Oficialul celor de la FCSB nu e de acord ca echipelor aflate în insolvență să li se permită participarea în play-off. Patronul de la CFR Cluj a replicat imediat.
Neluțu Varga a avut o primă reacție după ultimele declarații apărute în spațiul public. Este vorba despre opinia pe care Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a avut-o despre echipele aflate în procedură de insolvență sau de concordat preventiv în SuperLiga. Declarațiile lui Mihai Stoica au fost amendate de patronul de la CFR Cluj, fosta campioană fiind și ea vizată în acest context.
Neluțu Varga îi atrage atenția lui Mihai Stoica după ultimele declarații despre CFR Cluj: „Să nu uite niciodată!”FANATIK a discutat cu Neluțu Varga despre subiect. Anume ca formațiile care trec prin reorganizări pe plan financiar să nu aibă dreptul de a juca în play-off, chiar dacă ajung acolo pe criteriul sportiv. Varga a precizat din start că Mihai Stoica rămâne prietenul său, dar a continuat prin a amenda declarațiile pe care oficialul celor de la FCSB le-a făcut.
„Îmi e prieten Mihai Stoica și îl respect, dar nu mi se pare corect ceea ce declară. Și lui i se poate întâmpla mâine aceeași chestie cum ni s-a întâmplat și nouă. Sunt perioade și perioade în fotbal, sunt urcușuri și coborâșuri, cum bine știm. Nu există numai miere în fotbal, sunt și momente mai grele: când ratezi o calificare, când pierzi un meci la scor mai mare, când nu poți face un transfer pe care ți-l dorești.
Toate fac parte din fotbal! Nu e normal ce a declarat și nu vreau să insist foarte mult pe declarațiile lui Meme Stoica. Îi transmit doar să nu uite niciodată acest lucru, că se poate întâmpla oricui din fotbal astfel de lucruri cum ni se întâmplă nouă acum la CFR Cluj”, a declarat Neluțu Varga în exclusivitate pentru FANATIK. Șeful din Gruia a mai precizat că el crede că Mihai Stoica nu a vrut neapărat să facă referire la CFR Cluj, care acum se află în proces de insolvență. Dar insinuările pe care le fac unii oameni din fotbal duc spre clubul pe care-l conduce, iar CFR vrea să depășească foarte repede momentul dificil financiar.
Ce a spus Mihai Stoica despre echipele aflate în insolvență, așa cum este și CFR ClujDe unde a pornit totul? Mihai Stoica a avut o luare de poziție în legătură cu cine ar merita să joace în play-off, invitat fiind în studioul Prima Sport. Legătura a fost făcută la un moment dat cu decizia FRF care dorește ca, din 2028, în Liga 2, formațiile care nu au drept de promovare să nu poată juca în play-off. Chiar dacă-și câștigă acest drept pe teren!
„Când mă uit la Petrolul, văd că sunt probleme financiare. UTA este în concordat preventiv, iar CFR Cluj, în insolvență. Cred că ar merge și în Liga 1 regula care există în Liga 2, ca echipele care nu au licență europeană să nu joace în play-off. Sau măcar cele care sunt în insolvență, pentru că acelea, cu certitudine, nu au voie în cupele europene. Vreau să spun că ar trebui făcut ceva. Nu e în regulă ca o echipă cu licență europeană să joace în play-out, iar alta, care este în insolvență, să joace în play-off”, a spus Mihai Stoica la Fotbal Show.
Oficialul celor de la FCSB a avansat astfel ideea ca și LPF să adopte în viitorul apropiat o astfel de măsură în SuperLiga. Astfel, în turneul de titlu să fie prezente doar echipe care au licență europeană și luptă pentru a-și îndeplini obiectivul. Există și o mică virgulă. Dacă s-ar adopta această prevedere regulamentară, formațiilor aflate în insolvență, cum e CFR Cluj în cazul de față, li s-ar lua dreptul de a câștiga titlul, spre exemplu. Un trofeu care s-ar trece în palmaresul acelei formații fără a fi urmat de o participare în cupele europene.